-continuare-
Dincolo de pietrele macinate de vant este apa. Sa stai pe coasta Histriei sis a privesti lacul Sinoe pana la ingemanarea cu Razim te face sa intelegi de ce tocmai in acest loc, sin u in altul, a fost construita prima cetate-colinie greceasca. Desi nu a mai ramas mult din ea, aceasta colonie a fost intrucatva ocrotita impotriva pradatorului care a ucis ceilalti “copii” ai Atenei; acest pradator nu este nimeni atul decat omul. Cu dorinta lui de a avea, el a luat cu asalt ce mai ramasese din lumea mediteraneana si a folosit-o ca materie prima in contructia de noi porturi euxinice( Tomis->Constanta).
Revenim totusi la subiectul pe care il incepusem: Sinoe. Valuri dulci, briza sarata… apa calda, maluri reci, neprimitoare… acest lac este un pardox. De cand au pus primii greci piciorul pe acest tarm a trecut mult… de-atunci si pan-acum, lacul a pierdut vreo douazeci de metri in lupta cu inaltimea. Daca stai sa te uiti sis a te gandesti ceva mai bine, potcoava de uscat ce inconjoara laguna se vede, de sus, ca un pahar; un pahar ce se tot varsa in Razim…
n-as mai pleca in veci din clipa asta de liniste. O liniste zgomotoasa ce mi-a cuprins sufletul si l-a scos din starea de sevraj in care era. Pentru acea frantura infima de vesnicie, Zefirul mi-a suflat pacea in inima. Scriind aceste randuri, imi aduc aminte acel sentiment si ma simt parca sedate; nu ma mai doare decat mana stanga cu care scriu. Inchid ochii si, in locul posterelor de pe perete, revad acele valuri usor albite de efemeritate si parca le simt incercand sa-mi atinga sufletul. Hmmm, ce irrational gandesc; la Histria soarele doar rasare, nu si apune… De apus, apne pe alte meleaguri care deja nu mai sunt grecesti si deja nu mai sunt eterice…
Soarele straluceste puternic si se rasfrange in apa,; noi am gasit o deschizatura in malul abrupt si coboram pe plaja de nici 3 metri latime. E aproape acelasi lucru; slava Domnului ca apa a ramas aceeasi. Punctual de vedere s-a schimbat insa putin: acum soarele nu ma mai bate in cap; stau ascunsa sub o umbra imposibila din stanca si privesc valurile se sparg de pietrele plajei oricum ostile.
Nu mai astept sa parasin Histria cu toata familia si ma intorc doar eu, inapoi de unde am plecat: inspoi in camera mea. Nu mai am mult de scris draga foaie de hartie… Ma simt absurd ca n-am putut sa stork mai multe amintiri pe care sa le leg de pix sis a le bat in cerneala pe hartie. Ma simt chiar penibil pretinzand ca eu as cunoaste si iubi Histria, cand pe hartie nu pot sa umplu nici macar cinci pagini.
Las Histria in grija timpului, dsi ea oricum e nemuritoare. Las laguna Sinoe in zbuciumarea ei vesnica. Las briza sarata pentru ca sit u, cititor plictisit, sa o poti simti cand vei ajunge acolo. In final, las pixul penarului, caci maine ma asteapta o noua zi de scoala in care doar el va fi tovarasul meu loial. “
***
Asa gandeam atunci, acum doi ani… Reintalnirea cu cetatea nu a mai fost asa urmatoarea vara; farmecul a disparut… incantarea a cedat lucul frustrarii si revoltei impotriva ignorantei. Marea redevenit dusmanul meu ce porbabil imi va adduce moartea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu