“Of, tot ce-am vrut vreodata sa vad: crepuscul la Histria. Histria mea iubita… Rostesc numele acestei cetati si, instantaneu, inima incepe sa-mi bata cu putere, ca tobele de razboi ale persilor.
Visez, visez sin u vreau sa ma trezesc. Ma intorc in timp. O, Doamne…
Borna arata ca un singur kilometru ne mai desparte de legendara cetate greceasca; distanta scade proportional cu timpul. Mai fusesem odata aici; odata demult, cand eram mica si toanta si locul era in paragina. Verisoarele si fratele meu se tot ciondanesc din cauza unui joc de carti; eu ma gandesc ce bine era daca tata nu ma oblige sa vin la situ’ asta uitata de arheologi.
Hm, eram si eu mica si proasta acum 2 ani; inca nu aflasem ce-I frumosul. Acum rascolesc cutia de pantofi pe care am transformat-o generic in “Jurnalul de bord al unei veri”. Gasesc scoici, un coolier de scoici, mai gasesc niste cioburi de la Histria si niste nisip cazut din scoici… Ia stai! Gasesc cioburi de la Histria! Acum stiu ce cautam… Abia acum imi dau seama de ce rascoleam acea cutie; imi este dor de Histria… Asta era! Da, cioburi. Tata mi le-a luat de acolo ca sa nu uit niciodata acel sit al mortii. Exact asa: sit al mortii!... um altfel sa-I zic? Ce, mai traieste ceva acolo? Doar echipele de sapatori si buruienile, dar niciunele nu fac parte din Histria. Ele sunt doar… prezent ce infesteaza runele Greciei antice in tara noastra.
Cotrobaitul prin amintiri ma arunca in flash-back-ul de mai-nainte. Ma-ntorc la calatoria mea la Histria de acum 2 ani.
Acum parcehaza tata masina. Coboram si mama astampara puii de drac care se certasera tot drumul. Oau! Asta nu e Histria pe care o dispretuisem in frageda-mi copilarie. Nu, nu! E o altaHistria. Cladirea ca vai de ea care dapostea muzeul parca se evaporase. Aveam acum in fata o cladire inalta, cu fatada in intregime din termopan, cu reflectoare pentru timp de noapte. Bine, ma inselasem; cladirea era aceeasi, doar ca era renovate. Interiorul era exact cum il lasasem odinioara, doar ca ceva mai luminos, mai…nou.
Iesim din muzeu dupa o ora si mai bine de privit, cu ochii sticlind si dorind mai mult. Aleea ce te intoarce cu vreo doua mii de ani in trecut, aceleasi vase imense o strajuiesc doar ca, si ele, au primit niste reflectoare sa le tina de urat. Dupa ce trecem de intrarea triumfala, parca sunt aruncata intr-o alta lume. Oriunde ma uit, nu vad decat ruine. Daca asa e fantastic, oare cum era cand aceste case nu aveau nici macar tencuiala cazuta si strazile erau pline de oameni? O imagine pentru care as da orice, dar care totusi imi este la fel de sperabila ca un Hades in Olimp .avansam spre laguna; intre timp gasim si zidul de aparare al cetatii: rosu, inca mare, chiar si dupa atatea secole de rezistenta in fata timpului. Ceva mai spre coasta se construieste ceva: o scena de lemn. Mai tarziua am aflat si pentru ce era: o reprezentatie de balet la sfarsitul lui septembrie.
Unele crampeie de civilizatie Elena inca mai au placuta pe care scrie ce-I cu ele. Acesta a fost cazul unei vile din caramida rosie din care mai ramasese doar temelia. Alte ramasite erau pur si simplu usor de ghicit ce era cu ele. De exemplu, centrul cetatii inca mai este mirific: fantana e aproape intacta( ii lipseste doar apa) si fatadele cladirilor ce obisnuiau sa aiba iesire direct in agora sunt intacte. Pana si mare parte din restul zidurilor sunt in stare buna si intr-o fosta cladire am mai gasit si un mosaic.
-To be continued-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu