Cel mai lung 12; cel mai norocos 13

Saptamanile astea din urma au fost foarte agitate, foarte nedormite, solicitante, isterice, aglomerate, pline de semafoare, indiscretii, refulari si accidente. Clipeam si trecea  o secunda, apoi clipeam si trecea un ceas, pentru ca in definitiv, sa ajung sa clipesc si sa treaca o viata. 

11 nov.

Marti incepuse foarte promitator; cald afara, frig inauntru, oboseala inauntru, zambet afara etc. Marti dimineata m-am simtit bine, marti dimineata am fost fericita. Intr-adevar, o usoara umbra de regret; de ce nu puteai sa-mi spui cuvintele astea si inainte? Ce de acum o luna te oprea sa fii dragut? Ideea e ca m-am simtit frumoasa, nu neaparat datorita complimentelor ci pentru ca erau spuse fara retinere. Orcum, a fost ce aveam nevoie, si m-a tinut cam vro 2 ore. Dupa, am inceput iar sa alerg, sa ma cert, si am uitat. Dar inca mi se pare cel mai...nici nu stiu cum sa-i zic...necesar mie gest. 

12 nov.

Miercuri dimineata ma resemnasem deja la gandul zilei lungi care urmeaza. Acum imi mai aduc aminte doar franturi, deja toata saptamana mi se sterge din minte. Stiu ca de pe la 11 am inceput sa alerg. Si sa dau telefoane, si sa ne ascundem de nebuna prin liceu:)). Dar dupa acest scurt episod amuzant, am revenit la ce aveam de facut. Diplome, mape, telefoane(deja devine un tic verbal cuvantu' asta), ture prin liceu si toate astea cu un mic porcusor isteric pe cap (fara nici un sens peiorativ). Stresul deja ne batuse in cap pe amandoi si nu avea de gand sa ne lase mai moale. Pentru 8 echipe inscrise, ne-am zbatut mai mult decat era probabil cazul. La sfarsitul concursului, am ramas cu un gust amar; totul s-a transformat intr-un fiasco, un eveniment de promovare pentru dinamo. Totusi, feedback-ul din partea juriului a fost mai mult decat pozitiv, ceea ce m-a facut sa ma simt mult mai bine, ca nu m-am enervat degeaba, ca PR-ista de la dinamo nu mi-a mancat ficatii tot degeaba. La 7.30 ma urcam in masina cu ruxi, se oferise sa ma duca in gossip, pentru ca da, ziua mea nu se incheiase. Ma dau jos din masina si, nefiind chiar in fata clubului, ma gandesc ca, puii mei, o sun pe vera sa iasa sa ma ia. Si caut telefonul. Si il caut; cu ghiozdanul pe un genunchi, sprijinita de un gardulet, sub lumina slaba a unui stalp, la 20.15, cu un nene cu catelu' la plimbare uitandu-se dubios la mine, io imi scotoceam prin ghiozdanul in care mai avusesem umpic si imi inghesuiam si un pisoi. Bineinteles ca nu l-am gasit, dar am gasit clubul. Panicata, isterica, obosita, intru intr-o aglomeratie monumentala(chestie nefamiliara mie cand vine vorba de neculce) in care nu gaseam pe nimeni. Concursu' de miss/mister era pe terminate, la vera nu aveam cum sa ajung si nu ma gandeam decat ca mi-am pierdut telefonul. Eram sparta de oboseala, bianca se fataia ca toapa cu :-? calin parca, vera se criza ca alex si pwla lui vor 3 mese(:))=)) ), eu si cei 2 alecsi ai nostri stateam si carcoteam ca niste babe nebune. I-am facut galerie lui alex, le-am facut declaratii de dragoste atat lui cat si dansatorilor, am facut sex salbatic in public! In grup! Ok, asta n-am facut, ma luase umpic valu' in enumaratie. Pe la 10 juma bobocii au fost evacuati, alcoolul eliberat, circul pornit. Juma de seara am stat pe repeat; dansam 3 melodii,dormeam 2.

13 nov.

Si mai tarziu, am spart rutina! Si a fost genial, mi-am dat seama ca imi e dor de oamenii cu care rad, de oamenii de care rad, de afectiune... Si asa am ajuns sa ma tripez cam trist, noroc cu alex care avea grija sa ma readuca in vise mai tembele. Dar constant aparea ceva care sa-mi trimita creieru' la balamuc, fie ca ma uitam la el si la vera si vizualizam simpla idee de "noi" pe care ei o impart, fie ca ma uitam cum sunt lasata singura fara motiv. Tripul s-a concretizat in rasete isterice - parte de oboseala - si dorinta de a ajunge acasa. M-am culcat dupa ce mi-am dat camera cu fundul in sus cautand orange-ul; nu l-am gasit. Am ajuns la scoala cu greu, dupa 4 ore de somn, intr-o stare in care deja nu mai eram capabila de vreun sentiment de orice fel, implicit de reactii la mediul extern. Da, imi pierdusem ambele telefoane miercuri; unul in clasa, unul in masina lui rux. Si da, in ziua de 13 eu, EU am avut noroc; EU mi-am recuperat telefoanele! Am continuat sa fiu o leguma toata ziua, blestemandu-mi neuronii pofticiosi si dand un randament scazut la meditatii la mate. Si am terminat inca o zi; obosita, irascibila, ranita profund de gesturi stupide si imature, intrebandu-ma de ce somnul nu poate sterge zilele. 

14 nov.

Si azi am cedat. Gata, nu ma mai intereseaza nimic. Vad ca imi e bine si asa, deci nu mai am de ce sa ma complic. M-am saturat de tripuri proaste si actori tragi-comici, asa ca gata, nu mai accept nici un scenariu. Vreau vara, vreau inapoi la soare tamp dar binevoitor. 

Feedback

Mda, o chestie cam dubioasa... E bun blogu' asta chiar si cand scrii in el o data la 4 luni; tot ai un feedback realist.

Io mereu am fost o scarba asa, una mica doar am doar 18 aaaani. Am niste iesiri nu foarte placute cand sunt nervoasa(adica sunt colerica. sau era sangvinica?); nu ma controlez foarte usor si am niste triggers in creier carora pur si simplu n-am ce sa le fac. Pe langa asta, sunt egocentrica si nepermis de egoista. Aroganta superioritatii pe care o simt imi da si o nota distincta de ipocrizie, in ochii altora cel putin. Socializez in limitele discretiei, imi numar prietenii pe degetele de la o mana. Stiu ce vreau in viata, nu e nimic complicat si intortocheat. Nu imi caut jumatatea, dar nici nu pot sa spun ca singuratatea e chiar nuanta mea preferata. Analizand obiectiv circumstantele, de ce as vrea o relatie cu un tip cand nu suntem compatibili in sensu' asta desi ne intelegem super ca amici? 

In fine, bat campii si ma indepartez de la ce vroiam sa punctez de fapt. Ma mai uit in urma pe terte insemnari si ma apuca durerea de cap. Un om(cred ca se poate spune si asa)  m-a dat peste cap complet. Adica, serios, afirmam cu toata sinceritatea de care eram capabila ca nu sunt in stare de nimic, ca sunt proasta, ca eu nu pot sa ma descurc, ca sunt urata s.a.m.d. Mi se parea ceva atat de firesc sa nu fiu demna decat de planul doi, sa consider tot ce am ca pe un imens favor tinand cont de inferioritatea mea evidenta... Puii mei, pot sa spun sincer ca nu ma recunosc. In acelasi timp, nu  o sa neg nici o clipa perioada aceea cu tot ce a insemnat; are implicatii prea profunde in procesul de maturizare. Probabil din relatia asta defectuoasa, de subordonare as putea zice, imi vin tendintele excesive de dominare si egoismul deloc pragmatic de care dau dovada in prezent. S-ar putea ca lipsa unei relatii in cazul meu sa vina si dintr-o anume reticenta fata de genu' asta de apropiere. Dar sa nu uitam de egoismul de care dau dovada si pe care il inscriu cu nevinovatie la "mecanisme de auto-aparare"

Cred ca ce vroiam de fapt sa spun e ca...uneori sunt prea buna chiar si pentru mine insami, asa ca nu te complica sa ma intelegi, ia-ma ca atare:))=)). Duamne,dusa sunt... Si, ca ultima chestie, sa nu uiti ca esti alcatuit din tot ce ai fost si vei, fie ca te identifici sau nu cu tine in acel moment. Bat campii? 

Despre milă

Sau încercarea oamenilor de a (se) umili

MÍLĂ1, mile, s.f. 1. Sentiment de înţelegere şi de
compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare;
milostenie.(DEX)

Tocmai m-am tamponat de acest “concept” într-un mod mai dureros decât aş fi vrut. Accepţiunile mele asupra ei sunt destul de “inside the box” ca să spun aşa; mai degrabă o confund cu milostenia, în sensul pios şi creştin. Viziunea mea e mai îngustă chiar decât definiţia banală din Dex. Cealalată accepţiune a milei după mine este cea de “compătimire, îndurare”.

Oricât aş încerca să-mi păstrez un orizont deschis şi să mint aici cu talent, nu pot. Aşa că, şi mai pe scurt, mila are un singur înţeles: umilire. Sentimentul acesta minunat apare numai în anumite situaţii şi în anumite cazuri; constanta este una sigură: relaţia de subordonare dintre personajele implicate în acţiune. Îţi e milă de inferiorul tău, fie că e vorba de un bătrân pe care l-au lăsat puterile, de un copil cerşind sau de un animal. N-o să-ţi fie niciodată milă de şeful tău pentru că tocmai şi-a luat un Q7, sau de cel mai bun prieten pentru că şi-a găsit fericirea. Milă în adevăratul sens al cuvântului o să simţi doar în clipa în care te vei putea situa comfortabil cu cel puţin o treaptă mai sus faţă de persoana vizată. Automat,vei simţi mila ca pe o îndatorire a ta, a celui ce este superior. Practic, umileşti .

Din punctual de vedere al celui care “primeşte” milă, situaţia stă umpic altfel. Avem una bucată persoană ajunsă la capătul puterilor din diferite puncte de vedere. Această persoană va fi tratată cu milă de către cei ce automat se văd stând deasupra. Pe lângă propriile greutăţi sau complexe, adaugăm şi minunatele sentimente ce rezidă din situaţia tocmai prezentată. Pentru cel deja vai de capul lui(mai mult sau mai puţin, ştiu că dramatizez umpic) acest fapt nu înseamnă decât o nouă umilinţă. Ce senzaţie poate fi mai plăcută decât aceea că undeva lângă tine se află cineva căruia îi merge mai bine decât îţi merge ţie şi care mai are umpic şi te mangâie pe cap ca pe un căţel vagabond cu piciorul rupt şi plin de râie? E ca şi când suferinţa ţi-a transpirat prin toţi porii şi persoana care te compătimeşte se vede datoare, chiar obligată, să-ţi ofere ce-ţi lipseşte.

Ce senzaţie transcedentală trebuie să fie aceea că ai obţinut ce vroiai doar pentru că ai inspirat milă! Câtă încredere în sine trebuie să-ţi imprime în sufletul chinuit! Doamne, şi ce dorinţă de apartenenţă la societatea care nu te-a considerat nici macar demn de dispreţ trebuie să te inunde! E totuşi ceva în tine care nu te lasă să te îmbeţi de recunoştinţă oarbă şi tâmpă; demnitate i se mai zice prin popor. Şi se aplică atât pentru emiţător cât şi pentru receptor. Da,da! It goes for you too, you dirty harry. Fi demn şi nu distruge demnitatea altcuiva prin mila pe care ţi-o inspiră. Fă efortul suprem ca, în superioritatea ta, să empatizezi cu ea(el).

Pentru mine, să fac ceva ce nu vreau doar din milă e chiar mai rău decât să fac ceva pur şi simplu obligată. Mă dezic pe mine şi îi neg persoanei în cauză dreptul de a fi demnă. Doar Dumnezeu este suficient şi deplin pentru a putea simţi/adresa cu adevarat milă.

EMPATÍE s. f. (psih.) identificare, prin trăire, cu alte
persoane, cu eroii cărţilor etc.; interpretare a eului altora după propriul eu.
♢ transpunere simpatetică în obiectele exterioare. (< fr. empathie, engl.
empathy)

Să deraiem umpic

De două zile încoace, seara, am un entuziasm bolnav în mine. Bineînţeles, “bolnav” e chiar un cuvânt potrivit; de cam o săptămână zac(nu de voie). Ieri am început să ţopăi şi m-a luat durerea de cap. Azi mi-a trecut repede după ce mi-am dat seama că vacanţă nu înseamnă fără frati-miu. Aş pleca mâine din oraş; unde nu ştiu. Simt că trebuie să fiu undeva… undeva unde nu-i aici.
Ieri au murit mulţi oameni. Câtă ignoranţă pe capul meu, zilnic mor oameni. Da, dar eu ieri am sesizat că au murit mulţi oameni. Mie mi s-a părut, din nu ştiu ce cauză, că ieri au murit mai mulţi oameni decât în Myanmar şi decât în China. De menţionat că tocmai ce începeam să mă refac după trei zile de febră. Şi totuşi, eu sunt aici… Mă bântuie platonic ideea în sensul că e mai abstractă decât mă aşteptam, la naiba! După aşa o revelaţie de căcat ar trebui să fiu asaltată de întrebarea “eu de ce n’am murit?” Dar nu; la mine s-a transformat din pasionalul, înfierbântatul “Dai o de ce nu, dom’le?!” în banalul, platonicul ,după cum am mai spus, “şi totuşi, eu încă sunt aici”… Ce deviaţii de doi bani mai pot eu să scriu de la inepţia asta? Nici una. Am ajuns prea ştearsă chiar şi pentru mine însămi. Detectez un prim motiv pentru autodistrugere; împlinirea mentală în mediocritate (suprasaturaţia cu nimic contestabil, genial). Să mă salveze cineva; unde-mi e pisica?
La dracu’, unde s-a dus şi sinceritatea? Păi la dracu s-a dus, cum unde? Nici p’asta nu cred c-o mai am. Sunt banală, lipsită de sinceritate, suficientă şi pisica mea a murit acum aproape un an. Rând pe rând, cred că mi-a luat toţi demonii după ea. Ce am mai rămas? Bună întrebare. Un gol între două căşti prin care răsună Travka, nuş ce să zic. Sunt planuri :D . Eeexact!! Vara asta, sunt în Sighişoara, şi la Sulina, şi poate mi se pune un pitic şi sunt şi în Tren. A da, şi poate şi umpic la mare, de ce nu în vamă cu clasa să nu zic că nu le-am făcut pe toate:)) Şi nu, nu vreau o ţigară… am.
Fug, fug fuuug!! Ne vedem în trenul exodului; face opriri pe munte, în Iaşi, Sighi, Constanţa, poate Sf. Gheorghe/Poiana Pinului(se exclud una pe alta). Poate luăm bilet şi spre Cluj, mai ştii? În orice caz, am bilet spre regăsire… nu costă cine ştie ce; doar timp. M-ai enervat atât de rău încât parcă nici nu mai meriţi surpriza pe care ţi-am pregătit-o, dar pentru liniştea mea şi tot o duc la capăt. Ce să-i faci, suflete…moi?:-?:))
Temă: de dezbătut perspectiva antitetică a sufletelor moi(?!) în contrast cu conceptul de “suflete tari”. Putem vorbi aici cumva de arta culinară în adevărata ei splendoare? Cât de moi pot fi sufletele? Pot fi şi omletă? Cât de mare e un ou mic? Aşteptăm deznodământul… (prezis banal)

P.S: Vă rog a se observa minunata analogie dintre titlu şi mijlocul de evadare evocat. Apogeu al modestului aţi zice, dar cui i-ar păsa oricum din moment ce suntem doi oameni citind asta?(adică tu pe care te-am pus să citeşti că deh şi io că… deh)

Emotii de primavara

Si ma ia asa o stare de cacat cand ma gandesc la zambetul de ieri, la grimasa de azi si la umbra de maine. Suntem simple impresii distorsionate ale fiintelor ideale pe care ar trebui sa le intruchipam. Ne futem singuri in cur si dupa tot noi plangem.

Te nasti, totul e inca ok. Inveti sa mergi, si mai tare; e ceva asa...inedit. Apoi, continui sa mergi. La inceput sunt mama si tata in spate care te sprijina, te ridica atunci cand ai cazut. Dupa un timp, incepi sa prinzi si singur ideea si nu prea ii mai vrei pe langa tine; te incomodeaza. Incep sa apara altii pe langa tine, altii care sunt la fel ca tine; abia au invatat si ei sa mearga singuri. Va faceti asa, un fel de cooperativa "Proaspat-Umblaretii S.r.l." Inca mai sunteti la fel in punctu' asta. Acum incep sa apara specializarile; unii stau in fata si ii trag pe ceilalti dupa ei, ii indruma. Altii devin foarte priceputi in a pune piedici, e si asta un mod de a merge. Apar si cei care prefera sa stea in spate si de acolo...fac cam ce vor. Majoritatea raman in umbra, fie ca vor fie ca nu. Mai sunt si "umblareti" din astia mai grabiti; ei ajung in lumina...

In principiu, ai cel putin n drumuri catre n vieti diferite. Cate o varianta pentru fiecare clipa scursa si fiecare pas batut. Unele drumuri sunt mai intortocheate, altele se termina in fundaturi, altele pur si simplu sunt pavate cu bune intentii. Alegerea directiei potrivite cand te afli in fata unei bifurcatii nu tine de probabilitati, intelepciune sau bani. Nu... Ai nevoie doar de noroc pentru ca, la urma urmei, joci alba-neagra cu Soarta. E ca un fel de "Super Mario" cu o singura viata; treci de un nivel, mai ai nenumarate in fata.

Partea cea mai funny e ca, nici nu inveti bine cum sa alegi drumul potrivit de fiecare data ca deja stii care va fi ultimul tau drum. (M-a pufnit un ras teribil. Ca tot mi-am adus aminte, ca o paranteza, citez:

"Tata...tata, ca tot veni vorba de sinucigasi, tata e un om foarte norocos.
Maica-sa a murit de ziua lui. Da..."

Am ras o seara intreaga pe chestia asta; moldovenii sunt tari.) Drumu' asta e, in definitv, ultima varianta indiferent de ce alte variante de deviere alegi tu inainte. Stai ca prostul in fata lui, te uiti in stanga si in dreapta si nu vezi pe nimeni; esti al naibii de singur. La finalul lui, esti plin de praf, de injuraturi, de suturi in c...pardon, popou, esti... obosit. Dar chiar si acum tot te mai asteapta 2 cai; aici insa nu mai ai nimic de ales. Alegerea asta ai facut-o pe tot parcursul vietii.

Un om ciudat si neinteles a zis:

Ne nastem singuri, murim singuri; conteaza doar ce facem in acest
rastimp.

Vrei sa-ti spun ca imi pasa? Da frate, imi pasa. Vrei sa fiu langa tine sa te ridic atunci cand altul iti pune piedica si cazi ca prostu'? Copile, da stii ca oricum o sa fiu. Ai nevoie sa fii ascultat? Nu stiu daca ai observat, da io mai mult te ascult pe tine decat vorbesc despre mine; nu de alta dar nu are rost. Vrei sa spun ca te iubesc? Sunt cuvinte atat de mari...

Oracol de blog

Cum te simţi azi?

Bitza- 06.Nu e vina mea

Ok. Deci, nimic din ziua de azi nu e vina mea( oare e un „azi” universal?).

Vei ajunge departe în viaţă?

Arctic monkeys – brianstorm

Nu cred ca voi trece cu bine de „Brianstorm”-ul ce se intrevede, asa ca sa speram ca apare cat mai tarziu in viata mea.

Cum te văd prietenii?

Arctic monkeys - -mardy bum

Ok, nu stiu ce sa inteleg din asta fara sa ma gandesc la versuri?

Te vei căsători?

Colbie caillat – bubbly

O sa ma marit in cada probabil(it said „bubbly”, didn’t it?).

Care e tematica celui mai bun prieten?

Travka – Vreau sa simt Praga

La tematica asta....trebe verificate versurile. Sunt al naibii de truJ). Desi parca merge si doar asa...

Care e povestea vietii tale ?

Kaiser chiefs – na na na na na

Bah, na na na na na.... nu va auuuuuud!!!!!

Cum a fost liceul ?

Muse – space dementia

Cum a fost liceul? Cum inca mai este; space dementia:))

Ce poţi obţine în viaţă în continuare ?

Pan!c at the Disco - The Only Difference Between Martyrdom And Suicide Is Press Coverage

E clar, sunt o sinucigasa...

Care e cel mai culăreanu lucru despre prietenii tăi ?

Placebo – special k

:))=))=))

Ce e în magazin pentru acest weekend ?

Kaiser chiefs – time honoured tradition

magazinul/shopping-ul=traditie?!what the...

Ce cântec te descrie?

Compact cluj – fericiti, nefericiti

Bah, e destul de tru

Ce cântec îi descrie pe bunicii tăi ?

Placebo – follow the cops back home

Frate, asta e o intrebare cretina... ce trebuia sa pice; „the crawl”?...:|

Cum îţi merge viaţa ?

Placebo – i know

Macar daca as sti

Ce cântec îţi vor cânta la înmormântare ?

Plaine white T’s – hey there Delilah

E clar, nimeni n-o sa ma tina minte din moment ce nici la inmormantare nu stiu cum ma cheama:-<

Cum te vede lumea?

Garbage – breaking up the girl

Hai maaah! Nu sunt chiar asa de mean...

Vei avea o viaţă fericită?

E.M.I.L. – hus-avi

Aici trebe vazute/ascultate versurile

Ce cred de fapt prietenii tăi despre tine?

Travka – nimic de pe frontul de est

Mdeah... si io am simtit asta lately... se stie ca nu sun niciodata prima

Râvneşte lumea în secret după tine?

The killers – when you were young

Adica acu, ca am 18 ani, sunt baba?!

Cum te poţi ferici de unul singur?

30 seconds to mars – the kill

Emoista sinucigasa... puii mei...

Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?

Lara fabian – wonderful life/ damien rice – canonball

Errrm... errrmm....

Ha! Ha! We had fun with this one. Ha, ha-ha,ha-ha!!!

Me and the dragon

Alt trip prost...

„mey mih,da tu nu vrei o familie?serios... vorbim noi peste 10 ani...”

„nu,chiar nu vrei sa înţelegi... nu am nevoie de aşa ceva... priorităţile mele sunt altele; io am mai întâi o viaţă a mea... după... ce-o fi o fi... dar nimic nu vine înaintea mea...”

„io sunt foarte împăcată cu mine... şi cu Dumnezeu... noi doi... avem aşa... o relaţie specială...”

„da, ştiu...o relaţie foarte specială”

„da’ io chiar cred că sunt ok cu el; adică... doar nu se supără pe mine pentru faza cu Biserica...”

„cum nu?”
”pai...serios...io am ceva cu insituţia bisericii...dar asta nu mă ţine departe de el... chiar cred că ne-a apropiat...**contemplation**”
”mih...nuştiu...părerea mea e că greşeşti...”

„fir-ar...urăsc pepsi light! Urăsc orice băutură light!”

„Şi-acu mami, ca să pun şi io întrebarea: cum e la 18 ani?

Hihi...ştiu că dacă eram langă tine îmi câştigam un pumn da’ aşa, îmi permit...hihi”

„eee....super la 18 ani...no friends, no health...”

„cum mami?! Ce-i cu sănătatea? Te-a lăsat ficatu’?”

„nu chiar...adică umpic,da’ nu el e principalu’ **big laugh**

„iartă fiul nerecunoscător; aşa sunt io”

„dă-te-n mă-ta că te iert...”

„mâine la 1”

„nu ştiu dacă ajung...cine mai vine?”

„poy...io,alex,unguru,bia...simo nu vine că e răcită”

„aha”

„ţi-a zis alex de ziua mea? Pe17,colony...”

„dap. Scuze că sâmbată n-am ajuns doar că...n-am ştiut”

„poy, ai zis că n-ai văzut ce ţi-am scris că a ieşit elena”

„aia a fost luni”

„da ai şi tu problemele tale.”

„frate...problemele mele... sunt ale mele... sesizezi? 'mele' nu le am de la altcineva, nu le dau mai departe. Dincolo de cum mi le rezolv, eu sunt aici...”

„da n-am săturat sa fiu ascultată şi răspunsu’ să fie 'asta e'”

„**straight face** sper că n-ai zis ce ai zis...

Io->mihaela

Io nu ingrid”

„scuze...ştiu că tu nu faci aşa...”

„nu e vorba de asta; problema e ca iar ne bagi pe toţi în aceeaşi oală...”

.....nu sunt nici unul dintre ei; sunt doar io, la naiba....

„vii azi?”

„nu pot; vine elena pe la mine”

„nu, nu m-am dus...a venit o prietenă pe la mine şi n-am putut. Tu am înţeles că eşti răcită **optcratimăbară**”

„how convenient you might say **laugh**”

„chiar că **laugh**”

„da...plus că mama a lucrat schimbu’ trei ieri...şi n-o trezesc doar ca s-o întreb asta pt că...nu prevăd un răspuns favorabil **laugh**”

„da’ nu mai vreau în casă **cry** m-am săturat de 4luni3sapt2zile...”

„huhm...i’m quite enjoying my stay in... deja pot să refuz 'scuze,nu pot sa ies azi', 'nu ma lasa mama', 'vine cineva pe la mine'

Acu măcar am pe cine sa refuz **big laugh**”

„**big laugh**”

Doamne, nu mă mai lăsa să deschid ochii... e mai rău decât dava... deja nu mai suport durerea aşa că...

Indiferenţa e de fapt toleranţa.

Toleranţa e plăcută; partea proastă e că marchează dependenţa...

today' inspirational song -->heat dies down/ kaiser chiefs