Clipa asta tocmai trece....

Stai si te gandesti la tot ce ai facut peste zi...Un regret te urmareste, dar nu stii ce anume. Sa fie ca ti-ai suparat o prietena? Neah. De fapt,te miri ca o atinge cu ceva parerea ta. Sa fie pentru ca a fost urat afara? Neah; afara e mai mereu urat si cand nu e, nici na-i timp sa observi ca e frumos. Sa fie pentru ca ai jucat ingrozitor azi, in after? Neah; a fost doar prima data...
Si totusi, care sa fie problema?
Aseara, stateam cu ai mei si ei imi mai povesteau din "aventurile" lor pe vremea studentiei. Stau acum si ma gadesc "oare eu ce o sa-i povestesc copilului meu?" Ma gandesc la ziua de azi. Sa zicem ca am un acces nostalgic odata, ca ceva din exterior imi declanseaza fluxul memoriei involuntare si mie incepe sa mi se desfasoare in fata ziua de 1 februarie 2007. "maamaa!!!ce ai? de ce te uiti in gol?" "huh?!aa...scuze..."
As incepe sa povestesc, probabil cum fac mereu. Oare ce o sa creda copilul meu cand mami o sa-i povesteasca cu intr-o seara friguroasa, a stat cu doi prieteni o ora jumate in parc, asteptand sa se schimbe tura la garda, ca sa-si lase baietii "mita"? Ma intreb daca as fi in stare sa-i insirui evenimentele. Probabil ca i-as relata, cu o mimica invaluita de dulceata amintirilor care atunci imi vor parea asa frumoase. Accentul, bineinteles, ar cadea pe paradoxul situatiei: dupa ce 2 saptamani nu stiam cum sa scapam de garda, ca oriunde ne intorceam tot de ei dadeam, iar acum ii pandeam noi pe ei si-i cautam cu disperare. Reactia pe care o prevad de la fiinta ce nu imi va semana este una de sictir total. "asa.si? asta-i tot?...daaaa.....suuuuupeeeerr,mamiii....vaaaai....da' ce va mai distraaaati..."
Copii, in viitor vor fi niste pramatii rasfatate care vor masura iubirea in alocatie si in tehnologie edge sau ce mai apare. Probabil se vor distra pe cinste spam-uind tocilarii in ora in timp ce se chinuie sa rezolve problemele date si ne vor bea bautura inca de dinainte sa mearga bine pe doua. Vor face misto de parintii lor care se chinuiau o luna sa intre in gratiile parintilor, doar-doar i-or lasa si pe ei in martin, ca vine nush' ce DJ. Probabil vor avea primul orgasm in timp ce fac cumparaturi on-line. Copii astia vor fi tot ce nam fost noi, tot ce s-au chinuit parintii nostrii sa ne ofere, noi le vom da inzecit si nu vor avea valori.
c sa le povestesti cum ajungeai beata la ore, si cum asta era cel mai fericit caz? Adica, doamne fereste sa fi ajuns mahmura, ca asta insemna sa te muti toata ziua in baie. Sau sa rememorezi, de fata cu ei, toti profesorii care ti-au ingaduit micile vicii? Petrecerile care se terminau cu telefonul mamei din dimineata urmatoare :"Tu iar ai baut.Cat mai stai pana te trezesti?" "Mama, n-am baut.stii ca nu mai beau" "hai domne, nu mai stai mult". Aaaghh....the memories...
Dar nu stiu de ce dramatizez asa. Adica, eu gasesc foarte amuzante si tari aveturile parintilor mei. Cu toate feste pentru care toti profesorii l-au tinut minte pe tata; cu toate ideile geniale ale mamei pe care tata le punea sau, ma rog, incerca sa le puna in practica. Viata se traia atunci, cum viata se traieste si acum, doar ca noi ne-am cam luat-o in cap... Asa ca stau si ma gandesc: oare ce e mai rau? Copii nostrii sa fie mai nebuni decat noi, adica niste psihopati and shit like that sau sa fie niste zombie, pe baterie Lithium? Decizii, decizii. Parca n-as mai vrea un copil...


Iar am cazut pe ganduri si am parasit clipa prezenta; iar n-am vazut-o trecand. Inca o clipa irosita, insignifianta in raport cu numarul celor fumate. Poate ca in restul clipelor, voi incerca sa nu mai fiu patetica si, nu stiu, poate voi iubi... Am auzit ca e un sentiment fantastic...