Draga adolescent posesor de constiinta,
Printr-o ironie absurd a sortie, mi-am adus aminte de existent ta, asa ca m-am trezit. Iata ce am de zis…
O vorba generalizata parca zicea ceva de genu :
“grea e viata de scolar
Cand n-ai bani ni buzunar”
Adevarat sau nu?
oricum ar fi, trebuie sa te gandesti mereu si sa cauti tot binele din orice rau( chiar daca nu exista nici un bine!). pentru a trece prin viata, ai nevoie de multa rabdare cu care sa-ti cumperi optimism. Cu cat pornesti in “Marea Calatorie” cu mai multa rabdare, cu atat poti sa capeti mai mult optimism.
Dar ce te faci atunci cand nici un vanzator de fericire nu vrea sa-ti accepte rabdarea? Ce faci cand simti ca ai fost fraierit de Soarta si ca,dup ace ca ti-a luat aproape toata rabdarea, ti-a dat ce nu trebuia: REALISM? E simplu. Faci ce a mai ramas de facut. Nu, nu te sinucizi…. Te … resemnezi. Treci in anonimatul unei masti realiste si devii una cu toate fetele gri din multimea din jurul tau. Devii…. Om.
Si daca nu vrei sa te resemnezi? Daca tu esti un luptator innascut care nu se lasa infrant de monotonia cromatica fricii? Da, eu- constiinta ta- iti voi da si acest raspuns. Te vei lupta cu uriasii din inchipuirea ta; vei devein propriul tau Don Quijote sit e vei lupta cu morile de vand ale vietii. Si stii care-I partea ciudata? Desi morile de vant sunt doar in tine, tot tu vei pierde lupta…
“ce frumos apus ai!” ce-I asta? Ma uit pe fereastra. O lumina palida se agata de acoperisul casei vecine. Asta-I apus? Pai,da… Si-atunci, ce s-a-ntamplat cu apusurile impresioniste? Acele culori vivante care nu se tem sa apuna pentru ca au certitudinea ca si maine, la aceeasi ora, vor fi in acelasi loc. Dar nimic nu mai e cum a fost odata… Acum nimic nu mai este cert. Nimeni nu mai are siguranta zilei de maine. E grav…
Dar stii ce e cel mai grav? Nu sa nu-ti cunosti viitorul sau trecutul, ci sa nu-ti cunosti PREZENTUL. Pentru ca prezentul esti TU. Daca tu nu te cunosti, atunci cine sa te cunoasca? E grav, pentru ca atunci cand nu te cunosti tu pe tine, nici nu te mai preocupa acest fapt. Astfel, ajungi sa vezi ce este in jurul tau.
Ajungi sa plngi fara sa stii de ce, dare u stiu de ce. Iti dai seama cat de singur esti, ca traiesti intr-o lume de carton care la cea mai mica scanteie se mistuie in focul intrigilor. Unde iti sunt prietenii acum, cand ai nevoie de ei? In IAD, pentru ca nu exista prieteni, cid oar dusmani ascunsi. Acesti lingai prefacuti te-au erodat toata viata lor, dar nu cum apa modeleaza pesterile calcaroase, adica intr-un mod creativ, ci asa cum niste viermi nesatui strica un mar frumos. Acum au primit ce-au meritat; prietenii tai din adolescent care te-au facut sa crezi in marele vis al vietii au ajuns niste figure pierdute in birocratia anilor. Toata viata lor se invarte acum in jurul acelor bucati de plastic in contul carora parca se afla chiar esenta lor primordiala.
Dar hai sa ne intoarcem la oile noastre, la adolescenta ta irosita. Sa retraim totul ca si cand ar fi din nou present. Da, o sa fie dureros, dar… noi, de fspt, revenim cu picioarele pe pamant din visul acela perfect, in care reuseam sa scapam de ce suntem noi acum: niste semi-copii si semi-oameni. Spune-mi, da’ sincer, de cate ori in viata ta de pana acum nu ti-ai dorit sa fi altcineva? Sa renunti pur si simplu la tot, sa o iei de la capat, dar in pielea altcuiva. Sa fi si tu, macar pentru o zi, in locul mamei tale, sau in locul tatalui tau. Sau, mai degraba, in locul prietenei tale perfecte care e si frumoasa, si desteapta, si populara.
Ar fi ceva,nu? Probabil ca, pentru o scurta perioada in care nu ai mai fi tu, ai fi iubit. Ai vedea ca lumea nu doar ca te observa, dart e si place.
Vise, neica, vise…
Cam asta-I prima regula in viata: “Accepta-te TU pe tine, si vei vedea cum cei din jur te-au acceptat déjà.”
Acum te vei intreba: “Bun,bun! Dar daca nici asa nu-mi iese? Daca nici asa nu ajung sa fiu acceptat de cei din jur?” pai, in cazul asta, prietene… esti varza. Glumeam. Normal ca glumeam. In acest caz, ar trebui sa asculti de o alta maxima : “Nu te uita in jur.”
Exact. Tu esti universul tau. Astrii cei mai important sunt ochii. Abia cand ajungi in sistemul circulator te simti pompat spre inima si de-abia atunci vezi adevaratul negru. Da, n-ai citit gresit. Adevaratul negru nu este negrul de fum, ci negrul inimii tale.
Inima. Chiar, hai sa vorbim despre ea. Ce este inima? Inima este org… stop! Nu… tocmai ma pregateam sa scriu definitia inimii din punct de vedere anatomic, dar… ce facem aici; biologie? Nu. Facem analiza stilistica si personala. Inima este cubul acela de piatra in care nu trebuie sa lasi pe nimeni sa intre. Trebuie sa ai grija! Doar o inima ai… Un lucru de care trebuie sa te temi este sa nu ai o inima de gheata. Pentru ca orice flacara mai puternica o poate topi si o poate readuce la viata. Si ce-o sa faci tu atunci? O sa te trezesti brusc cu o inima care… bate… Dar nu-ti face griji; orice flacara pe care ai lasat-o sa se apropie de inima ta dispare dupa ce si-a batut joc de ea. O lasa acolo ranita, pulsand anemic, inecandu-se in propriul ei sange… Of, dar trece si asta. Incet-incet, inima ta incepe sa prinda o crusta mai tare care nu se va mai topi. Treptat, in loc de sloiul tau de gheata vechi, te vei trezi cu o bucata de piatra nou-nouta, sculptata pe sentimentele tale. P-asta chiar nimic nu o mai poate topi. Trebuie totusi sa ai putina grija… pana si piatra e casabila…
Vai, ma uit la ceas si vad cat e de tarziu. Mie- constiintei ta- mi s-a facut somn. Tie nu? Ee, oricum nu mai conteaza, pentru ca eu aici imi inchei scrisoarea, draga posesorule de mine.
Cu regret ca m-am nascut,
A ta constiinta
