Cel mai lung 12; cel mai norocos 13

Saptamanile astea din urma au fost foarte agitate, foarte nedormite, solicitante, isterice, aglomerate, pline de semafoare, indiscretii, refulari si accidente. Clipeam si trecea  o secunda, apoi clipeam si trecea un ceas, pentru ca in definitiv, sa ajung sa clipesc si sa treaca o viata. 

11 nov.

Marti incepuse foarte promitator; cald afara, frig inauntru, oboseala inauntru, zambet afara etc. Marti dimineata m-am simtit bine, marti dimineata am fost fericita. Intr-adevar, o usoara umbra de regret; de ce nu puteai sa-mi spui cuvintele astea si inainte? Ce de acum o luna te oprea sa fii dragut? Ideea e ca m-am simtit frumoasa, nu neaparat datorita complimentelor ci pentru ca erau spuse fara retinere. Orcum, a fost ce aveam nevoie, si m-a tinut cam vro 2 ore. Dupa, am inceput iar sa alerg, sa ma cert, si am uitat. Dar inca mi se pare cel mai...nici nu stiu cum sa-i zic...necesar mie gest. 

12 nov.

Miercuri dimineata ma resemnasem deja la gandul zilei lungi care urmeaza. Acum imi mai aduc aminte doar franturi, deja toata saptamana mi se sterge din minte. Stiu ca de pe la 11 am inceput sa alerg. Si sa dau telefoane, si sa ne ascundem de nebuna prin liceu:)). Dar dupa acest scurt episod amuzant, am revenit la ce aveam de facut. Diplome, mape, telefoane(deja devine un tic verbal cuvantu' asta), ture prin liceu si toate astea cu un mic porcusor isteric pe cap (fara nici un sens peiorativ). Stresul deja ne batuse in cap pe amandoi si nu avea de gand sa ne lase mai moale. Pentru 8 echipe inscrise, ne-am zbatut mai mult decat era probabil cazul. La sfarsitul concursului, am ramas cu un gust amar; totul s-a transformat intr-un fiasco, un eveniment de promovare pentru dinamo. Totusi, feedback-ul din partea juriului a fost mai mult decat pozitiv, ceea ce m-a facut sa ma simt mult mai bine, ca nu m-am enervat degeaba, ca PR-ista de la dinamo nu mi-a mancat ficatii tot degeaba. La 7.30 ma urcam in masina cu ruxi, se oferise sa ma duca in gossip, pentru ca da, ziua mea nu se incheiase. Ma dau jos din masina si, nefiind chiar in fata clubului, ma gandesc ca, puii mei, o sun pe vera sa iasa sa ma ia. Si caut telefonul. Si il caut; cu ghiozdanul pe un genunchi, sprijinita de un gardulet, sub lumina slaba a unui stalp, la 20.15, cu un nene cu catelu' la plimbare uitandu-se dubios la mine, io imi scotoceam prin ghiozdanul in care mai avusesem umpic si imi inghesuiam si un pisoi. Bineinteles ca nu l-am gasit, dar am gasit clubul. Panicata, isterica, obosita, intru intr-o aglomeratie monumentala(chestie nefamiliara mie cand vine vorba de neculce) in care nu gaseam pe nimeni. Concursu' de miss/mister era pe terminate, la vera nu aveam cum sa ajung si nu ma gandeam decat ca mi-am pierdut telefonul. Eram sparta de oboseala, bianca se fataia ca toapa cu :-? calin parca, vera se criza ca alex si pwla lui vor 3 mese(:))=)) ), eu si cei 2 alecsi ai nostri stateam si carcoteam ca niste babe nebune. I-am facut galerie lui alex, le-am facut declaratii de dragoste atat lui cat si dansatorilor, am facut sex salbatic in public! In grup! Ok, asta n-am facut, ma luase umpic valu' in enumaratie. Pe la 10 juma bobocii au fost evacuati, alcoolul eliberat, circul pornit. Juma de seara am stat pe repeat; dansam 3 melodii,dormeam 2.

13 nov.

Si mai tarziu, am spart rutina! Si a fost genial, mi-am dat seama ca imi e dor de oamenii cu care rad, de oamenii de care rad, de afectiune... Si asa am ajuns sa ma tripez cam trist, noroc cu alex care avea grija sa ma readuca in vise mai tembele. Dar constant aparea ceva care sa-mi trimita creieru' la balamuc, fie ca ma uitam la el si la vera si vizualizam simpla idee de "noi" pe care ei o impart, fie ca ma uitam cum sunt lasata singura fara motiv. Tripul s-a concretizat in rasete isterice - parte de oboseala - si dorinta de a ajunge acasa. M-am culcat dupa ce mi-am dat camera cu fundul in sus cautand orange-ul; nu l-am gasit. Am ajuns la scoala cu greu, dupa 4 ore de somn, intr-o stare in care deja nu mai eram capabila de vreun sentiment de orice fel, implicit de reactii la mediul extern. Da, imi pierdusem ambele telefoane miercuri; unul in clasa, unul in masina lui rux. Si da, in ziua de 13 eu, EU am avut noroc; EU mi-am recuperat telefoanele! Am continuat sa fiu o leguma toata ziua, blestemandu-mi neuronii pofticiosi si dand un randament scazut la meditatii la mate. Si am terminat inca o zi; obosita, irascibila, ranita profund de gesturi stupide si imature, intrebandu-ma de ce somnul nu poate sterge zilele. 

14 nov.

Si azi am cedat. Gata, nu ma mai intereseaza nimic. Vad ca imi e bine si asa, deci nu mai am de ce sa ma complic. M-am saturat de tripuri proaste si actori tragi-comici, asa ca gata, nu mai accept nici un scenariu. Vreau vara, vreau inapoi la soare tamp dar binevoitor. 

Feedback

Mda, o chestie cam dubioasa... E bun blogu' asta chiar si cand scrii in el o data la 4 luni; tot ai un feedback realist.

Io mereu am fost o scarba asa, una mica doar am doar 18 aaaani. Am niste iesiri nu foarte placute cand sunt nervoasa(adica sunt colerica. sau era sangvinica?); nu ma controlez foarte usor si am niste triggers in creier carora pur si simplu n-am ce sa le fac. Pe langa asta, sunt egocentrica si nepermis de egoista. Aroganta superioritatii pe care o simt imi da si o nota distincta de ipocrizie, in ochii altora cel putin. Socializez in limitele discretiei, imi numar prietenii pe degetele de la o mana. Stiu ce vreau in viata, nu e nimic complicat si intortocheat. Nu imi caut jumatatea, dar nici nu pot sa spun ca singuratatea e chiar nuanta mea preferata. Analizand obiectiv circumstantele, de ce as vrea o relatie cu un tip cand nu suntem compatibili in sensu' asta desi ne intelegem super ca amici? 

In fine, bat campii si ma indepartez de la ce vroiam sa punctez de fapt. Ma mai uit in urma pe terte insemnari si ma apuca durerea de cap. Un om(cred ca se poate spune si asa)  m-a dat peste cap complet. Adica, serios, afirmam cu toata sinceritatea de care eram capabila ca nu sunt in stare de nimic, ca sunt proasta, ca eu nu pot sa ma descurc, ca sunt urata s.a.m.d. Mi se parea ceva atat de firesc sa nu fiu demna decat de planul doi, sa consider tot ce am ca pe un imens favor tinand cont de inferioritatea mea evidenta... Puii mei, pot sa spun sincer ca nu ma recunosc. In acelasi timp, nu  o sa neg nici o clipa perioada aceea cu tot ce a insemnat; are implicatii prea profunde in procesul de maturizare. Probabil din relatia asta defectuoasa, de subordonare as putea zice, imi vin tendintele excesive de dominare si egoismul deloc pragmatic de care dau dovada in prezent. S-ar putea ca lipsa unei relatii in cazul meu sa vina si dintr-o anume reticenta fata de genu' asta de apropiere. Dar sa nu uitam de egoismul de care dau dovada si pe care il inscriu cu nevinovatie la "mecanisme de auto-aparare"

Cred ca ce vroiam de fapt sa spun e ca...uneori sunt prea buna chiar si pentru mine insami, asa ca nu te complica sa ma intelegi, ia-ma ca atare:))=)). Duamne,dusa sunt... Si, ca ultima chestie, sa nu uiti ca esti alcatuit din tot ce ai fost si vei, fie ca te identifici sau nu cu tine in acel moment. Bat campii?