Cel mai lung 12; cel mai norocos 13

Saptamanile astea din urma au fost foarte agitate, foarte nedormite, solicitante, isterice, aglomerate, pline de semafoare, indiscretii, refulari si accidente. Clipeam si trecea  o secunda, apoi clipeam si trecea un ceas, pentru ca in definitiv, sa ajung sa clipesc si sa treaca o viata. 

11 nov.

Marti incepuse foarte promitator; cald afara, frig inauntru, oboseala inauntru, zambet afara etc. Marti dimineata m-am simtit bine, marti dimineata am fost fericita. Intr-adevar, o usoara umbra de regret; de ce nu puteai sa-mi spui cuvintele astea si inainte? Ce de acum o luna te oprea sa fii dragut? Ideea e ca m-am simtit frumoasa, nu neaparat datorita complimentelor ci pentru ca erau spuse fara retinere. Orcum, a fost ce aveam nevoie, si m-a tinut cam vro 2 ore. Dupa, am inceput iar sa alerg, sa ma cert, si am uitat. Dar inca mi se pare cel mai...nici nu stiu cum sa-i zic...necesar mie gest. 

12 nov.

Miercuri dimineata ma resemnasem deja la gandul zilei lungi care urmeaza. Acum imi mai aduc aminte doar franturi, deja toata saptamana mi se sterge din minte. Stiu ca de pe la 11 am inceput sa alerg. Si sa dau telefoane, si sa ne ascundem de nebuna prin liceu:)). Dar dupa acest scurt episod amuzant, am revenit la ce aveam de facut. Diplome, mape, telefoane(deja devine un tic verbal cuvantu' asta), ture prin liceu si toate astea cu un mic porcusor isteric pe cap (fara nici un sens peiorativ). Stresul deja ne batuse in cap pe amandoi si nu avea de gand sa ne lase mai moale. Pentru 8 echipe inscrise, ne-am zbatut mai mult decat era probabil cazul. La sfarsitul concursului, am ramas cu un gust amar; totul s-a transformat intr-un fiasco, un eveniment de promovare pentru dinamo. Totusi, feedback-ul din partea juriului a fost mai mult decat pozitiv, ceea ce m-a facut sa ma simt mult mai bine, ca nu m-am enervat degeaba, ca PR-ista de la dinamo nu mi-a mancat ficatii tot degeaba. La 7.30 ma urcam in masina cu ruxi, se oferise sa ma duca in gossip, pentru ca da, ziua mea nu se incheiase. Ma dau jos din masina si, nefiind chiar in fata clubului, ma gandesc ca, puii mei, o sun pe vera sa iasa sa ma ia. Si caut telefonul. Si il caut; cu ghiozdanul pe un genunchi, sprijinita de un gardulet, sub lumina slaba a unui stalp, la 20.15, cu un nene cu catelu' la plimbare uitandu-se dubios la mine, io imi scotoceam prin ghiozdanul in care mai avusesem umpic si imi inghesuiam si un pisoi. Bineinteles ca nu l-am gasit, dar am gasit clubul. Panicata, isterica, obosita, intru intr-o aglomeratie monumentala(chestie nefamiliara mie cand vine vorba de neculce) in care nu gaseam pe nimeni. Concursu' de miss/mister era pe terminate, la vera nu aveam cum sa ajung si nu ma gandeam decat ca mi-am pierdut telefonul. Eram sparta de oboseala, bianca se fataia ca toapa cu :-? calin parca, vera se criza ca alex si pwla lui vor 3 mese(:))=)) ), eu si cei 2 alecsi ai nostri stateam si carcoteam ca niste babe nebune. I-am facut galerie lui alex, le-am facut declaratii de dragoste atat lui cat si dansatorilor, am facut sex salbatic in public! In grup! Ok, asta n-am facut, ma luase umpic valu' in enumaratie. Pe la 10 juma bobocii au fost evacuati, alcoolul eliberat, circul pornit. Juma de seara am stat pe repeat; dansam 3 melodii,dormeam 2.

13 nov.

Si mai tarziu, am spart rutina! Si a fost genial, mi-am dat seama ca imi e dor de oamenii cu care rad, de oamenii de care rad, de afectiune... Si asa am ajuns sa ma tripez cam trist, noroc cu alex care avea grija sa ma readuca in vise mai tembele. Dar constant aparea ceva care sa-mi trimita creieru' la balamuc, fie ca ma uitam la el si la vera si vizualizam simpla idee de "noi" pe care ei o impart, fie ca ma uitam cum sunt lasata singura fara motiv. Tripul s-a concretizat in rasete isterice - parte de oboseala - si dorinta de a ajunge acasa. M-am culcat dupa ce mi-am dat camera cu fundul in sus cautand orange-ul; nu l-am gasit. Am ajuns la scoala cu greu, dupa 4 ore de somn, intr-o stare in care deja nu mai eram capabila de vreun sentiment de orice fel, implicit de reactii la mediul extern. Da, imi pierdusem ambele telefoane miercuri; unul in clasa, unul in masina lui rux. Si da, in ziua de 13 eu, EU am avut noroc; EU mi-am recuperat telefoanele! Am continuat sa fiu o leguma toata ziua, blestemandu-mi neuronii pofticiosi si dand un randament scazut la meditatii la mate. Si am terminat inca o zi; obosita, irascibila, ranita profund de gesturi stupide si imature, intrebandu-ma de ce somnul nu poate sterge zilele. 

14 nov.

Si azi am cedat. Gata, nu ma mai intereseaza nimic. Vad ca imi e bine si asa, deci nu mai am de ce sa ma complic. M-am saturat de tripuri proaste si actori tragi-comici, asa ca gata, nu mai accept nici un scenariu. Vreau vara, vreau inapoi la soare tamp dar binevoitor.