-continuare-
Dincolo de pietrele macinate de vant este apa. Sa stai pe coasta Histriei sis a privesti lacul Sinoe pana la ingemanarea cu Razim te face sa intelegi de ce tocmai in acest loc, sin u in altul, a fost construita prima cetate-colinie greceasca. Desi nu a mai ramas mult din ea, aceasta colonie a fost intrucatva ocrotita impotriva pradatorului care a ucis ceilalti “copii” ai Atenei; acest pradator nu este nimeni atul decat omul. Cu dorinta lui de a avea, el a luat cu asalt ce mai ramasese din lumea mediteraneana si a folosit-o ca materie prima in contructia de noi porturi euxinice( Tomis->Constanta).
Revenim totusi la subiectul pe care il incepusem: Sinoe. Valuri dulci, briza sarata… apa calda, maluri reci, neprimitoare… acest lac este un pardox. De cand au pus primii greci piciorul pe acest tarm a trecut mult… de-atunci si pan-acum, lacul a pierdut vreo douazeci de metri in lupta cu inaltimea. Daca stai sa te uiti sis a te gandesti ceva mai bine, potcoava de uscat ce inconjoara laguna se vede, de sus, ca un pahar; un pahar ce se tot varsa in Razim…
n-as mai pleca in veci din clipa asta de liniste. O liniste zgomotoasa ce mi-a cuprins sufletul si l-a scos din starea de sevraj in care era. Pentru acea frantura infima de vesnicie, Zefirul mi-a suflat pacea in inima. Scriind aceste randuri, imi aduc aminte acel sentiment si ma simt parca sedate; nu ma mai doare decat mana stanga cu care scriu. Inchid ochii si, in locul posterelor de pe perete, revad acele valuri usor albite de efemeritate si parca le simt incercand sa-mi atinga sufletul. Hmmm, ce irrational gandesc; la Histria soarele doar rasare, nu si apune… De apus, apne pe alte meleaguri care deja nu mai sunt grecesti si deja nu mai sunt eterice…
Soarele straluceste puternic si se rasfrange in apa,; noi am gasit o deschizatura in malul abrupt si coboram pe plaja de nici 3 metri latime. E aproape acelasi lucru; slava Domnului ca apa a ramas aceeasi. Punctual de vedere s-a schimbat insa putin: acum soarele nu ma mai bate in cap; stau ascunsa sub o umbra imposibila din stanca si privesc valurile se sparg de pietrele plajei oricum ostile.
Nu mai astept sa parasin Histria cu toata familia si ma intorc doar eu, inapoi de unde am plecat: inspoi in camera mea. Nu mai am mult de scris draga foaie de hartie… Ma simt absurd ca n-am putut sa stork mai multe amintiri pe care sa le leg de pix sis a le bat in cerneala pe hartie. Ma simt chiar penibil pretinzand ca eu as cunoaste si iubi Histria, cand pe hartie nu pot sa umplu nici macar cinci pagini.
Las Histria in grija timpului, dsi ea oricum e nemuritoare. Las laguna Sinoe in zbuciumarea ei vesnica. Las briza sarata pentru ca sit u, cititor plictisit, sa o poti simti cand vei ajunge acolo. In final, las pixul penarului, caci maine ma asteapta o noua zi de scoala in care doar el va fi tovarasul meu loial. “
***
Asa gandeam atunci, acum doi ani… Reintalnirea cu cetatea nu a mai fost asa urmatoarea vara; farmecul a disparut… incantarea a cedat lucul frustrarii si revoltei impotriva ignorantei. Marea redevenit dusmanul meu ce porbabil imi va adduce moartea…
duminică, 25 martie 2007
Apusul din cutia de pantofi
“Of, tot ce-am vrut vreodata sa vad: crepuscul la Histria. Histria mea iubita… Rostesc numele acestei cetati si, instantaneu, inima incepe sa-mi bata cu putere, ca tobele de razboi ale persilor.
Visez, visez sin u vreau sa ma trezesc. Ma intorc in timp. O, Doamne…
Borna arata ca un singur kilometru ne mai desparte de legendara cetate greceasca; distanta scade proportional cu timpul. Mai fusesem odata aici; odata demult, cand eram mica si toanta si locul era in paragina. Verisoarele si fratele meu se tot ciondanesc din cauza unui joc de carti; eu ma gandesc ce bine era daca tata nu ma oblige sa vin la situ’ asta uitata de arheologi.
Hm, eram si eu mica si proasta acum 2 ani; inca nu aflasem ce-I frumosul. Acum rascolesc cutia de pantofi pe care am transformat-o generic in “Jurnalul de bord al unei veri”. Gasesc scoici, un coolier de scoici, mai gasesc niste cioburi de la Histria si niste nisip cazut din scoici… Ia stai! Gasesc cioburi de la Histria! Acum stiu ce cautam… Abia acum imi dau seama de ce rascoleam acea cutie; imi este dor de Histria… Asta era! Da, cioburi. Tata mi le-a luat de acolo ca sa nu uit niciodata acel sit al mortii. Exact asa: sit al mortii!... um altfel sa-I zic? Ce, mai traieste ceva acolo? Doar echipele de sapatori si buruienile, dar niciunele nu fac parte din Histria. Ele sunt doar… prezent ce infesteaza runele Greciei antice in tara noastra.
Cotrobaitul prin amintiri ma arunca in flash-back-ul de mai-nainte. Ma-ntorc la calatoria mea la Histria de acum 2 ani.
Acum parcehaza tata masina. Coboram si mama astampara puii de drac care se certasera tot drumul. Oau! Asta nu e Histria pe care o dispretuisem in frageda-mi copilarie. Nu, nu! E o altaHistria. Cladirea ca vai de ea care dapostea muzeul parca se evaporase. Aveam acum in fata o cladire inalta, cu fatada in intregime din termopan, cu reflectoare pentru timp de noapte. Bine, ma inselasem; cladirea era aceeasi, doar ca era renovate. Interiorul era exact cum il lasasem odinioara, doar ca ceva mai luminos, mai…nou.
Iesim din muzeu dupa o ora si mai bine de privit, cu ochii sticlind si dorind mai mult. Aleea ce te intoarce cu vreo doua mii de ani in trecut, aceleasi vase imense o strajuiesc doar ca, si ele, au primit niste reflectoare sa le tina de urat. Dupa ce trecem de intrarea triumfala, parca sunt aruncata intr-o alta lume. Oriunde ma uit, nu vad decat ruine. Daca asa e fantastic, oare cum era cand aceste case nu aveau nici macar tencuiala cazuta si strazile erau pline de oameni? O imagine pentru care as da orice, dar care totusi imi este la fel de sperabila ca un Hades in Olimp .avansam spre laguna; intre timp gasim si zidul de aparare al cetatii: rosu, inca mare, chiar si dupa atatea secole de rezistenta in fata timpului. Ceva mai spre coasta se construieste ceva: o scena de lemn. Mai tarziua am aflat si pentru ce era: o reprezentatie de balet la sfarsitul lui septembrie.
Unele crampeie de civilizatie Elena inca mai au placuta pe care scrie ce-I cu ele. Acesta a fost cazul unei vile din caramida rosie din care mai ramasese doar temelia. Alte ramasite erau pur si simplu usor de ghicit ce era cu ele. De exemplu, centrul cetatii inca mai este mirific: fantana e aproape intacta( ii lipseste doar apa) si fatadele cladirilor ce obisnuiau sa aiba iesire direct in agora sunt intacte. Pana si mare parte din restul zidurilor sunt in stare buna si intr-o fosta cladire am mai gasit si un mosaic.
-To be continued-
Visez, visez sin u vreau sa ma trezesc. Ma intorc in timp. O, Doamne…
Borna arata ca un singur kilometru ne mai desparte de legendara cetate greceasca; distanta scade proportional cu timpul. Mai fusesem odata aici; odata demult, cand eram mica si toanta si locul era in paragina. Verisoarele si fratele meu se tot ciondanesc din cauza unui joc de carti; eu ma gandesc ce bine era daca tata nu ma oblige sa vin la situ’ asta uitata de arheologi.
Hm, eram si eu mica si proasta acum 2 ani; inca nu aflasem ce-I frumosul. Acum rascolesc cutia de pantofi pe care am transformat-o generic in “Jurnalul de bord al unei veri”. Gasesc scoici, un coolier de scoici, mai gasesc niste cioburi de la Histria si niste nisip cazut din scoici… Ia stai! Gasesc cioburi de la Histria! Acum stiu ce cautam… Abia acum imi dau seama de ce rascoleam acea cutie; imi este dor de Histria… Asta era! Da, cioburi. Tata mi le-a luat de acolo ca sa nu uit niciodata acel sit al mortii. Exact asa: sit al mortii!... um altfel sa-I zic? Ce, mai traieste ceva acolo? Doar echipele de sapatori si buruienile, dar niciunele nu fac parte din Histria. Ele sunt doar… prezent ce infesteaza runele Greciei antice in tara noastra.
Cotrobaitul prin amintiri ma arunca in flash-back-ul de mai-nainte. Ma-ntorc la calatoria mea la Histria de acum 2 ani.
Acum parcehaza tata masina. Coboram si mama astampara puii de drac care se certasera tot drumul. Oau! Asta nu e Histria pe care o dispretuisem in frageda-mi copilarie. Nu, nu! E o altaHistria. Cladirea ca vai de ea care dapostea muzeul parca se evaporase. Aveam acum in fata o cladire inalta, cu fatada in intregime din termopan, cu reflectoare pentru timp de noapte. Bine, ma inselasem; cladirea era aceeasi, doar ca era renovate. Interiorul era exact cum il lasasem odinioara, doar ca ceva mai luminos, mai…nou.
Iesim din muzeu dupa o ora si mai bine de privit, cu ochii sticlind si dorind mai mult. Aleea ce te intoarce cu vreo doua mii de ani in trecut, aceleasi vase imense o strajuiesc doar ca, si ele, au primit niste reflectoare sa le tina de urat. Dupa ce trecem de intrarea triumfala, parca sunt aruncata intr-o alta lume. Oriunde ma uit, nu vad decat ruine. Daca asa e fantastic, oare cum era cand aceste case nu aveau nici macar tencuiala cazuta si strazile erau pline de oameni? O imagine pentru care as da orice, dar care totusi imi este la fel de sperabila ca un Hades in Olimp .avansam spre laguna; intre timp gasim si zidul de aparare al cetatii: rosu, inca mare, chiar si dupa atatea secole de rezistenta in fata timpului. Ceva mai spre coasta se construieste ceva: o scena de lemn. Mai tarziua am aflat si pentru ce era: o reprezentatie de balet la sfarsitul lui septembrie.
Unele crampeie de civilizatie Elena inca mai au placuta pe care scrie ce-I cu ele. Acesta a fost cazul unei vile din caramida rosie din care mai ramasese doar temelia. Alte ramasite erau pur si simplu usor de ghicit ce era cu ele. De exemplu, centrul cetatii inca mai este mirific: fantana e aproape intacta( ii lipseste doar apa) si fatadele cladirilor ce obisnuiau sa aiba iesire direct in agora sunt intacte. Pana si mare parte din restul zidurilor sunt in stare buna si intr-o fosta cladire am mai gasit si un mosaic.
-To be continued-
Meet shobo
Meet sobo
a.k.a. lil’ bruddah. E frati-miu; ii zic bestia, sobolanu’, sobo, mostru’, animalu’, “”frati-miu”, “dan”… atatea denumiri pentru atatea stari pe care mi le inspira.
Frati-miu e ceva fantastic; am impresia ca el face un fel de joc de rol Dr. Jekyll-Mr. Hyde. Partea proasta e ca eu am de suferit:(
Nu, nu e un mic betiv la cei 12 ani jumate si 182 de centimetrii ai sai, poza e facuta pentru viziunea artistica:D
sâmbătă, 24 martie 2007
Din ciclul "azi a fost o zi dureroasa"
“Draga Mihaela,
Probabil ca te inrebi de ce iti scriu aceasta “scrisoare” sau ce m-a apucat… ma apuca la ore fixe. Chiar rad la ore fixe… eee, se mai intampla!
Acum un an nu stim nimic despre tine desi te vedeam de multe ori pe saptamana, ce sa mai zic de Vera pe care o uram ca eu vorbeam cu ea si ea nu ma auzea… parca vorbeam cu peretii.
Deci… in ultimele zile am descoperit alta Mihaela, nu cea depresiva care asculta NUMAI rock dur, ci o alta Mihaela mai dulce, care respecta parerile celor din jur, nu o Mihaela laudaroasa, ci o persoana alinata, precum o matza!
Cred ca Cosmin ne-a “apropiat”, de fapt problema Cosmin daca putem spune asa. Se zice ca la prieteni cautam ceea ce nu avem noi, ceva diferente. Pai, tu esti nebuna, si eu dupa cum m-a inebunit toata lumea nu sunt! Cum adica nu sunt?! Esti persoana care il cel mai scurt timp a ajuns sa ma cunoasca cel mai bine. Nu sunt ceea ce par, nu sunt chiar un lup in blana de oaie dar nu amestec scoala cu restul. Ce filozofic a sunat… scuze.
La Gotik a fost super, floricele, glume, chiar leg cateva cuvinte in limba voastra.
Nu stiu, dar acum (8 martie 2005/ 21:04) citesti jurnalul sau l-ai citit dar va fi super…
Sa-ti dau scrisoarea sau nu? Ma gandesc cum te porti maine.
Cam atat,”
Simo? Simo?.... simo?!... nu mai esti… nu cred ca ai vrea sa revezi scrisoarea asta, pentru ca ti-ai da seama cat ne-am schimbat. Acum 2 ani iti spuneam ca n-o sa ramanem vesnic prietene, si tu ai inceput sa urli la mine ca nu-I adevarat, ca noi suntem cu adevarat prietene. Poate ca totusi ar trebui sa vezi asta… adica, nici macar nu ne-am dat seama cum ne-am indepartat… we drift away like continents, we fall apart like clouds during the storm… nu e correct si nici cinstit, dar ne schimbam sin u mereu in ceea ce trebuie. Azi aveai bluza galbena cu “smile…”, bluza aia care imi aduce aminte de prietenia ta. Doar ca prietenia ta nu cred ca mai e si pentru mine…
Poate ca e mai bine asa… despartirea treptata n-a fost atat de dureroasa ca una brusca, brutala. Dar te rog, nu ma mai folosi ca pe “pretena de urgenta/rezerva”; imi ranesti sentimentele de care oricum nu-ti pasa.
Probabil ca te inrebi de ce iti scriu aceasta “scrisoare” sau ce m-a apucat… ma apuca la ore fixe. Chiar rad la ore fixe… eee, se mai intampla!
Acum un an nu stim nimic despre tine desi te vedeam de multe ori pe saptamana, ce sa mai zic de Vera pe care o uram ca eu vorbeam cu ea si ea nu ma auzea… parca vorbeam cu peretii.
Deci… in ultimele zile am descoperit alta Mihaela, nu cea depresiva care asculta NUMAI rock dur, ci o alta Mihaela mai dulce, care respecta parerile celor din jur, nu o Mihaela laudaroasa, ci o persoana alinata, precum o matza!
Cred ca Cosmin ne-a “apropiat”, de fapt problema Cosmin daca putem spune asa. Se zice ca la prieteni cautam ceea ce nu avem noi, ceva diferente. Pai, tu esti nebuna, si eu dupa cum m-a inebunit toata lumea nu sunt! Cum adica nu sunt?! Esti persoana care il cel mai scurt timp a ajuns sa ma cunoasca cel mai bine. Nu sunt ceea ce par, nu sunt chiar un lup in blana de oaie dar nu amestec scoala cu restul. Ce filozofic a sunat… scuze.
La Gotik a fost super, floricele, glume, chiar leg cateva cuvinte in limba voastra.
Nu stiu, dar acum (8 martie 2005/ 21:04) citesti jurnalul sau l-ai citit dar va fi super…
Sa-ti dau scrisoarea sau nu? Ma gandesc cum te porti maine.
Cam atat,”
Simo? Simo?.... simo?!... nu mai esti… nu cred ca ai vrea sa revezi scrisoarea asta, pentru ca ti-ai da seama cat ne-am schimbat. Acum 2 ani iti spuneam ca n-o sa ramanem vesnic prietene, si tu ai inceput sa urli la mine ca nu-I adevarat, ca noi suntem cu adevarat prietene. Poate ca totusi ar trebui sa vezi asta… adica, nici macar nu ne-am dat seama cum ne-am indepartat… we drift away like continents, we fall apart like clouds during the storm… nu e correct si nici cinstit, dar ne schimbam sin u mereu in ceea ce trebuie. Azi aveai bluza galbena cu “smile…”, bluza aia care imi aduce aminte de prietenia ta. Doar ca prietenia ta nu cred ca mai e si pentru mine…
Poate ca e mai bine asa… despartirea treptata n-a fost atat de dureroasa ca una brusca, brutala. Dar te rog, nu ma mai folosi ca pe “pretena de urgenta/rezerva”; imi ranesti sentimentele de care oricum nu-ti pasa.
marți, 20 martie 2007
despre salvati copiii si moartea sufletului
pei... drace! Nici nu stiu cu ce sa incep. Pot sa incerc cu inceputu8-}
M-am inscris la "Salvati Copiii"; am ales programul de 'educatie pt sanatate'; am primit si programu pentru training. dupa noaptea de joi spre vineri in care a fost balul primaverii si io am dormit gen 4 ore pentru ca dup'aia sa mai si merg 7 ore la scoala, a venit weekendu. Sambata dimineata, Ma trezesc frumos la 7-7.09-7.18-7.23, asta dupa ce adormisem p la vro unu. Plec la traininig unde stau toata ziua, all the way pana la 18.00 cu pauze prea rare, Marlborro rosu lung, cola si fursecuri; nu ca as mai fi avut cine stie ce pofta de mancare dupa ce am vazut prezentarea despre toate metodele de contraceptie si dupa lunga discutie despre avort. Am considerat ca, dat fiind faptul ca inca mai puteam sa merg, n-ar fi o idee rea sa ma duc si la opera, ca nici nu-mi dadusem banii p haleala. Dupa primul act din "Madame Butterfly" am hotarat de comun acord ca se cere udat acest maxim efort pe care l-am facut (personal, piesa mi s-a parut execrabila, judecand dupa primul act). Bodega ne chema cu disperare, calatorii din autobuz ne urau cu disperare pwntru ca, desi nu bauseram nimic, avem starea noastra de gratie. Am ajuns si in bodega. Oboseala mea si-a spus cuvantul, caci o bere jumate a fost suficienta pentru a-mi deregla butonul de volum si pentru a incepe sa le descriu dragilor de ei pana la cel mai mic detaliu tot ce inseamna metode de contraceptie si avort. It was funny. NOT!
A doua zi a fost cam la fel de haioasa, pentru ca la 9.00 a.m. io cea mahmura vordeam despre droguri si in sala captivarea era impartita. Erau o data coordonatorii care pareau entuziasmati ca cineva stie despre ce e vorba. Pe de alta parte, veneau don'soarele langa care m-am asezat fara sa vreau si care nu faceau decat sa comenteze la absolut orice ziceam; comentau desi ele nu aveau nimic de spus pe topicul la care eram. E reactia absoluta la noi, oamenii in general; daca nu stii ceva, e nasol lucru respectiv, nu ca nu stii tu nimic despre el si cine stie e prost si trebuie marginalizat. Am avut si o revelatie pozitiva pentru mine; la modu' ca daca proprii colegi de la traininig reactionau asa, voi stii la ce sa ma astept de la clasele in care voi intra, clase in care toti copii se vor uita la mine si vor rade de "ratata aia de voluntara care e cu un an mai mare decat noi si vine sa ne predea noua, sa se dea ea mare"( banuiesc o astfel de reactie, dar sper ca nu o voi intalni).
Am avut totusi multe revelatii.... Toti discriminam, exista discriminari peste care se trece foarte usor, au devenit practic uzuale. Dar vin repede acele discriminari care nu trebie sa devina uzuale, care dor mai rau decat o lovitura directa. Una e sa mi se spuna, ca de obicei, "ea e mai blonda" sau "pe ea las-o, e mai proasta" si o cu totul alta situatie ar fi cand mi s-ar spune "pe ea n-o lasati cu nimeni in banca, e sidoasa d-aia". Cred ca daca as avea SIDA in Romania, ori as fugi din tara, ori m-as sinucide, desi sunt total impotriva. La noi nu mori de implicatiile fizice ale SIDA, ci de implicatiile psihice pe care ti le dezvolta toate privirile din jurul tau, toate imputarile, desi sunt mari sanse sa nu ai boala din vina ta. Cum te-ai simti daca ar trebui sa mergi la o scoala pentru copii cu HIV/SIDA? Din start ti se refuza dreptul de a face parte din societate, si asta pentru simplul fapt ca te-ai nascut cu boala asta.
Dar gata; prea mult despre ceva ce nimanui nu-i pasa. Suntem cu totii morti, si nu ne pasa; dar ne atacam cand altcineva constata asta....
M-am inscris la "Salvati Copiii"; am ales programul de 'educatie pt sanatate'; am primit si programu pentru training. dupa noaptea de joi spre vineri in care a fost balul primaverii si io am dormit gen 4 ore pentru ca dup'aia sa mai si merg 7 ore la scoala, a venit weekendu. Sambata dimineata, Ma trezesc frumos la 7-7.09-7.18-7.23, asta dupa ce adormisem p la vro unu. Plec la traininig unde stau toata ziua, all the way pana la 18.00 cu pauze prea rare, Marlborro rosu lung, cola si fursecuri; nu ca as mai fi avut cine stie ce pofta de mancare dupa ce am vazut prezentarea despre toate metodele de contraceptie si dupa lunga discutie despre avort. Am considerat ca, dat fiind faptul ca inca mai puteam sa merg, n-ar fi o idee rea sa ma duc si la opera, ca nici nu-mi dadusem banii p haleala. Dupa primul act din "Madame Butterfly" am hotarat de comun acord ca se cere udat acest maxim efort pe care l-am facut (personal, piesa mi s-a parut execrabila, judecand dupa primul act). Bodega ne chema cu disperare, calatorii din autobuz ne urau cu disperare pwntru ca, desi nu bauseram nimic, avem starea noastra de gratie. Am ajuns si in bodega. Oboseala mea si-a spus cuvantul, caci o bere jumate a fost suficienta pentru a-mi deregla butonul de volum si pentru a incepe sa le descriu dragilor de ei pana la cel mai mic detaliu tot ce inseamna metode de contraceptie si avort. It was funny. NOT!
A doua zi a fost cam la fel de haioasa, pentru ca la 9.00 a.m. io cea mahmura vordeam despre droguri si in sala captivarea era impartita. Erau o data coordonatorii care pareau entuziasmati ca cineva stie despre ce e vorba. Pe de alta parte, veneau don'soarele langa care m-am asezat fara sa vreau si care nu faceau decat sa comenteze la absolut orice ziceam; comentau desi ele nu aveau nimic de spus pe topicul la care eram. E reactia absoluta la noi, oamenii in general; daca nu stii ceva, e nasol lucru respectiv, nu ca nu stii tu nimic despre el si cine stie e prost si trebuie marginalizat. Am avut si o revelatie pozitiva pentru mine; la modu' ca daca proprii colegi de la traininig reactionau asa, voi stii la ce sa ma astept de la clasele in care voi intra, clase in care toti copii se vor uita la mine si vor rade de "ratata aia de voluntara care e cu un an mai mare decat noi si vine sa ne predea noua, sa se dea ea mare"( banuiesc o astfel de reactie, dar sper ca nu o voi intalni).
Am avut totusi multe revelatii.... Toti discriminam, exista discriminari peste care se trece foarte usor, au devenit practic uzuale. Dar vin repede acele discriminari care nu trebie sa devina uzuale, care dor mai rau decat o lovitura directa. Una e sa mi se spuna, ca de obicei, "ea e mai blonda" sau "pe ea las-o, e mai proasta" si o cu totul alta situatie ar fi cand mi s-ar spune "pe ea n-o lasati cu nimeni in banca, e sidoasa d-aia". Cred ca daca as avea SIDA in Romania, ori as fugi din tara, ori m-as sinucide, desi sunt total impotriva. La noi nu mori de implicatiile fizice ale SIDA, ci de implicatiile psihice pe care ti le dezvolta toate privirile din jurul tau, toate imputarile, desi sunt mari sanse sa nu ai boala din vina ta. Cum te-ai simti daca ar trebui sa mergi la o scoala pentru copii cu HIV/SIDA? Din start ti se refuza dreptul de a face parte din societate, si asta pentru simplul fapt ca te-ai nascut cu boala asta.
Dar gata; prea mult despre ceva ce nimanui nu-i pasa. Suntem cu totii morti, si nu ne pasa; dar ne atacam cand altcineva constata asta....
miercuri, 7 martie 2007
Un val de ceva, si nu, nu e berea
Imi aduc aminte, nush de ce, de anii copilariei. De toate misterele ce si-au pierdut de mult farmecul, de toate micile placeri care ne faceau fericiti toata ziua. Era frumos cand eram mica; primele peisaje pe care mi le aduc aminte sunt ale subcarpatilor( m-am nascut in Campulung - Muscel). Cand ne duceam sa luam miere( si ce miere era...=P~) , cand mergeam in weekend pe munte. Cand nu-l mai gaseam pe tata, dar el era la 4 metri de mine,pentru ca imi facea poze... Pentru mine totul era minunat, pentru mine nu conta nimic, si cred ca asta le dadea si parintilor mei puterea de a trece mai departe. Ma uit in urma si imi aduc aminte ca aveam 4 ani jumate cand am plecat de acolo; fratele meu avea doar cateva luni. Cu cat ma gandesc mai bine, cu atat imi dau seama ca a fost greu, si acum ma dor pe mine toate napastele alor mei. Dar am trecut si eu peste, eu mai tarziu decat ei pentru ca eu nu realizam la timpul acela, dar am trecut.
M-am dus sa cumpar cred ca rosii, si m-am dus si la pod la Voinesti sa vad daca venise laptele; este o amintire vie, e ciudat cum durerea iti intipareste adanc in memorie evenimentele. Am cazut intr-o cutie cu cioburi si am avut grija de "estetica" genunchiului meu stang. Era o tanti foarte draguta la paine, tanara; mi-a bandajat piciorul pana acasa.
De mica am avut ghinion, si probabil ma va urmari pana la moarte. Ghinion cu alegerile in viata, ghinion cu alegerea prietenilor, ghinion in alegerea momentelor si a persoanelor speciale... Viata mea nu e marcata decat de esecuri si dezamagire... Cand te gandesti ca am doar 17 ani... :)) De fapt, cred ca pot sa spun ca de mica mi-am facut ghinionul. Norocul ti-l faci singur, right? Inseamna ca si ghinionul... La urma urmei, io am ales toate acele persoane, toate acele intamplari si tot eu am ales sa trec mai mult sau mai putin peste tot si toate.
Si voi trece si peste asta, si peste testul la mate, si peste viitoarea corigenta la chimie, si peste faptul ca din nou trenul iubirii era sa ma alce, si eu tot l-am ratat( asta-i subtila, pentru "cine stie, cunoaste"). M-am cam saturat, sincer. Parca suna bine o viata superficiala si anosta, dar plina de fericire si iubire si... Doamne,iarta-ma ca pana si io am ajuns sa bat campii...
luni, 5 martie 2007
long time,no see
uuuhh.... chiar ca nam mai scris de mult.... doar ca e chiar greu sa te chinui sa scrii despre ceva, atata timp cat nu gasesti nimic ce consideri demn de a fi redat.
Nu mai vreau sa ma gandesc la "maine"
"Buna", prietene din trecut. Imi aduci zambetul fericirii nepervertite pe buze; apari cand nu mai am curajul sa-ti cer nimic, incerci sa ma inveselesti s, in mod ciudat, de multe ori reusesti. "Da, plec maine de la scoala pentru tine", draga prieten imaginar; poate maine voi vea curajul sa-ti spun ce simt de atata timp.
Sentimentul de "nu faci ceea ce trebuie" nu vrea sa dispara
NU vrea
NU Vrea
NU VRea
NU VREa
NU VREA
Dar se va duce
se va duce odata cu baia bogata in spuma......
Imi urasc fratele; e cretin si am ajuns la concluzia ca nu-l voi mai alinta cu poreclele de pana acum( sobolanul, javra, bestia, monstru). Nu. Nu-i voi mai zice nici macar "frate". Nu merita; eu il ajut cum pot mai bine, si el se simte dator sa ma "simpatizeze", cum zicea un drag profesor pedofil de'al nostru, cu macar un punm. E un dulce, stiu; e binecuvantarea adusa la casa omului. Dar destul despre el, ce-i mai greu urmeaza, caci sobolanul vrea sa ma toarne.
Prea mult spatiu alocat bestiei; trecem mai departe. Da domn'le; sunt blonda. Sunt blonda, nebuna, drogata, proasta, uratica, azi cu parul drept, fara principii sau vreo urma vaga de moralitate, fara viata, plina de curajul orbului. Sunt mihaela, miruna, marina, mirabela; sunt raluca sau mara. Sunt tot ce vrei, sunt cine vrei, cum vrei, unde vrei si cand vrei.
Ciudat... pentru ca eu de fapt sunt satena; sunt perfect sanatoasa, doar ca nu imi place sa fac cum imi canta altii. Drogata.... aici au nimerit-o; drogul meu este arta plastica. Daca aplicarea selectiva a intensitatii gandirii ma face proasta, sunt proasta. Eu sunt doar MIHAELA
Principiile mele nu privesc pe nimeni; nu ma judecati prin prisma gandirii inguste a la Procust. Morala?! Veniti si imi dati voi mie lectii de morala?! Pastrati-va morala pentru voi insiva; aveti nevoie probabil mai mult ca mine, ipocritilor. Curaj! Voi va ascultati ce spuneti?! Eu nu am curajul de a-mi recunoaste sentimentele si voi ma caracterizati ca fiind nepermis de curajoasa? Sunteti mai penibili decat mine in perioadele mele de plina glorie a penibilului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)