Momente de cotitură

(Sau ce gânduri te mai apucă în bezna înzăpezită )

Ce poate să facă o fată singură în camera ei într-o seară geroasă de iarnă? Păi să vorbească şi ea cu diverşi agitatori de suflete. Mai un ochi pe facebook, mai o stabilire de întâlnire cu o prietenă de mult plecată... Dar cert este că poartă şi conversaţii care nu au cel mai bun efect. Şi apar întrebări. Diverse şi colorate.

De exemplu, se întreabă de ce mereu cunoaştem anumiţi oameni prea târziu. Şi ajunge la altă întrebare; chiar există "prea târziu" ? Probabil că sunt momente rezervate pentru a-l cunoaşte pe fiecare om din viaţa ta. Altfel nu îmi explic de ce "momentul" în care cunoşti un om poate să vină la aproape 2 ani după ce l-ai cunoscut efectiv. De ce o persoană îţi atrage atenţia abia după nu ştiu cât timp. Asta poate să însemne un singur lucru; aşa trebuia să fie.

* Dacă eu aş fi fost cu radu când eram într-a 9a? Cum arătau lucrurile acum?
* Dacă l-aş fi reţinut pe mihai de acum un an jumătate? Am fi fost că fraţii, sau ne-am fi urât până acum?
* Dacă slovenia ar fi pus punct unei relaţii care atunci nu avea niciun motiv să mai continue?
* Dacă în octombrie, după slovenia, aş fi fost singură când l-am cunoscut pe b? Aş fi intrat într-o relaţie nelalocul ei sau aş fi rămas cerebrală până la capăt?
* Dacă jan nu avea prietenă?
* Dacă nu plecam deloc în slovenia?
* Dacă intram la atm?
* Dacă îl acceptam pe t cu 2 sapt înainte de radu? Oare radu se mai întâmpla?
* Dacă, pur şi simplu, vara aş fi făcut ceva nebun? Ce concluzie aş fi tras?


N mai am aer şi nici dorinţa de a ridica întrebări... Suficient pentru o seară lungă de Decembrie...
Iar nu pot să respir cum trebuie şi am emoţii pentru fiecare secundă ce trebuie să vină.