Carpe Diem...dar care clipa?

Merg pe strada si ma gandesc la ziua care abia incepe. Si dupa un timp imi dau seama ca de mult nu ma mai gandesc la ce o sa fie peste o ora. Ma urc in autobuzul infect pe care lam asteptat 10 minute, pentru ca il ratasem pe celalalt cu un minut. Imi vad un fost coleg in masina, pe care incerc sa-l observ. Tot mutra aia de copil rasfatat. Ajung la scoala si aterizez cam decalat, ce-i drept, in Krishna(cre' ca asa se scrie).

Zi plictisitoare la scoala. Certuri, somn stricat, nervi ca nu avem voie afara din cauza gripei. darn you all, bastards.
Dar ce om descopar...sa gasesti un om ce simte si nu refuza sa gandeasca, foarte bine ascuns in spatele acelor ochi albastrii... Sa citesti niste ciorne pe care poti doar sa presupui ce le-a inspirat; sa ramai fascinata si sa simti cum gandurile iar fug dintre foi... Oare chiar a simtit asta? Nu pot sa nu simt niste furnicaturi pe masura ce inima imi bate din ce in ce mai tare cazand intr-o pleiada de presupuneri hazardate si fantasmagorice. Cred ca am gasit pe cineva care se apropie cel mai mult de acel tip perfect pentru mine. Bat campii,pentru ca nu am facut o noua pasiune. :))

Nu. Dar se apropie de idealul meu de persoana. Sunt idealista, stiu, si probabil ca va aparea ceva care imi va sparge si acest balon de sapun. Dar pana atunci, traiesc clipa in care rasuflu usurata ca este posibil ce visez eu, deci totul este posibil. Este un sentiment fantastic, dar care ma duce inevitabil la o alta intrebare..."Daca am gasit o persoana pe placul sufletului meu, cat va mai dura pana cand voi vrea o asemenea persoana pentru a-mi picta lumea in nuante vizibile si ma va face sa cred ca vidul doar mi s-a parut?"

Nu vreau sa aflu multe raspunsuri pentru ca, inevitabil, ma vor duce la alte intrebari. Si mie frica de raspunsurile pe care le vor cere acele intrebari. Aman inevitabilul, dar poate ca vine si momentul in care aceste intrebari vor deveni irelevante, si altele le vor lua locul cu pretentia de a nu fi amanate, si de a si reunite cu raspunsurile lor.
Pana atunci,carpe diem,my green-blue eyed boy and don't you dare stop thinking.