Carpe Diem...dar care clipa?

Merg pe strada si ma gandesc la ziua care abia incepe. Si dupa un timp imi dau seama ca de mult nu ma mai gandesc la ce o sa fie peste o ora. Ma urc in autobuzul infect pe care lam asteptat 10 minute, pentru ca il ratasem pe celalalt cu un minut. Imi vad un fost coleg in masina, pe care incerc sa-l observ. Tot mutra aia de copil rasfatat. Ajung la scoala si aterizez cam decalat, ce-i drept, in Krishna(cre' ca asa se scrie).

Zi plictisitoare la scoala. Certuri, somn stricat, nervi ca nu avem voie afara din cauza gripei. darn you all, bastards.
Dar ce om descopar...sa gasesti un om ce simte si nu refuza sa gandeasca, foarte bine ascuns in spatele acelor ochi albastrii... Sa citesti niste ciorne pe care poti doar sa presupui ce le-a inspirat; sa ramai fascinata si sa simti cum gandurile iar fug dintre foi... Oare chiar a simtit asta? Nu pot sa nu simt niste furnicaturi pe masura ce inima imi bate din ce in ce mai tare cazand intr-o pleiada de presupuneri hazardate si fantasmagorice. Cred ca am gasit pe cineva care se apropie cel mai mult de acel tip perfect pentru mine. Bat campii,pentru ca nu am facut o noua pasiune. :))

Nu. Dar se apropie de idealul meu de persoana. Sunt idealista, stiu, si probabil ca va aparea ceva care imi va sparge si acest balon de sapun. Dar pana atunci, traiesc clipa in care rasuflu usurata ca este posibil ce visez eu, deci totul este posibil. Este un sentiment fantastic, dar care ma duce inevitabil la o alta intrebare..."Daca am gasit o persoana pe placul sufletului meu, cat va mai dura pana cand voi vrea o asemenea persoana pentru a-mi picta lumea in nuante vizibile si ma va face sa cred ca vidul doar mi s-a parut?"

Nu vreau sa aflu multe raspunsuri pentru ca, inevitabil, ma vor duce la alte intrebari. Si mie frica de raspunsurile pe care le vor cere acele intrebari. Aman inevitabilul, dar poate ca vine si momentul in care aceste intrebari vor deveni irelevante, si altele le vor lua locul cu pretentia de a nu fi amanate, si de a si reunite cu raspunsurile lor.
Pana atunci,carpe diem,my green-blue eyed boy and don't you dare stop thinking.

A fi eu, sau a fi roman?aceasta-i intrebarea...

Ajunge asa, ca o intrebare esentiala. Bun frate,punem problema asa. Eu nu voi pleca din tara sa fac bani afara, sa-mi vand inteligenta la hipo-licitatie. Vreau sa raman in tarisoara asta de care fug toti, de care Europa e terifiata si romanii nici nu vor sa auda. Cre' ca sunt nebuna.
Adica,hai sa fim seriosi. Nu plec pentru ca vreau o alta identitate in afara de aceea de "aia care a plecat afara si a facut bani". Dar, pe de alta parte, ce e de facut aici? O natiune de tigani romanizati transformata pe nesimtite intr-una de romani tiganizati. Suntem huligani prin natura, simtul estetic dispare chiar si din carti si poezii, in timp ce spiritul micului intreprinzator care si-ar vinde si mama pentru niste bani in plus se dezvolta si infecteaza din ce in ce mai multi oameni; e ca viroza care oficial nu exista la noi, dar neoficial a facut si morti.
Nu vreau sa fug de locul in care m-am nascut, dar acel oras a murit inainte ca eu sa cresc. Cineva a zis, o data ca daca in teritoriul nostru ar trai doar 5 milioane de oameni, ar fi perfect. M-am gandit atunci "esti nebun, omule!!!" Acum, daca ma gandesc mai bine, are dreptate. Fara toti neoamenii care ne-au pus eticheta nationala, probabil ca am ramane cel mult vro 5 milioane de oameni. Sunt rea?! Lasa-ma frate, mi-a ajuns. Nu mai vreau sa fiu nevoita sa invat 4-5 limbi straine doar pentru a exista. Vreau si eu sa fiu un american care abia termina liceul, care vine intr-o tara uitata si considerata ca vai de ea si devine un guru al acelor oameni fara orientare. Vreau si eu sa pot sa scot capul in lume cu un IQ de nici 100, si sa fiu angajata fara nici o problema, sa am masina smechera, sa pot sa omor din cand in cand cate un artist dintr-o tara catalogata "fara sperante, da ne facem faptele bune pe ziua de azi daca ii ajutam" si sa scap fara probleme datorita imunitatii diplomatice. N-ar fi tare?
Eu nu stiu cum e "afara", dar sigur nu e ca la noi. Probabil ca acolo, cand canta o trupa de rock in cadrul unui festival sa zicem, locul respectiv nu colcaie de rapperi, popperi, si ce variante or avea si aia pentru manelari. Vin Rolling Stones in Romania. Cat de tare!!!! Nu te ambala, cowboy. Cica vor canta in piata publica... cu intrare libera... ooo!!o sa fie si mai tare!!! iti dai seama?! manelari la Rolling Stones:))=))=))=)) Deja imi imaginez...8->...eu impreuna cu cei cativa maniaci, toti intrati in ceva echivalent cu "lava moment" si in spatele nostru niste, pardon, ciori scuipand seminte, injurand de mama focului si ascultand manele inregistrate de pe telefoanele mobile ciordite nici ei nu mai stiu cand. Aahhh!! Se simte orgasmic, nu-i asa? WRONG.

Gresesc, ai dreptate. Am devenit Procust; judec o intreaga comunitate dupa niste idei preconcepute ce deja devin lait-motivuri. Exista oamenii de care am vorbit pana acum, dar nu sunt reprezentativi, cum nici pentru tara noastra nu sunt reprezentativi romanii-hoti-de-buzunare care apareau foarte mandrii la ProTV, de 1 Decembrie, la emisiunea "Mandria de a fi roman". Daca de la cazuri particulare am tras concluzia aceasta, atunci sunt la fel de indreptatita, dintr-o alta situatie sa trag o cu ttoul alta concluzie. Unul dintre cei mai de treaba tipi de la mine din liceu e rrom. Si pot sa spun ca, desi chiar canta manele, nu-i atat de neplacut ca persoana. Daca ar fi mai multi oameni in tara asta cu acelasi simt al onoarei poate nam mai fi privit asa...
Dar alta-i tara noastra... Uneori, parca ii inteleg p toti aia care isi baga p**a in ea de natie, si se duc la mama dracu' doar sa scape de eticheta de roman. N-ai pentru ce sa te agiti. Dar, pe de alta parte, asta e problema natiunii noastre; suntem niste lasi. Ne e frica sa ne si gandim de unde sa ne apucam. Asa ca, in loc sa ne asumam o responsabilitate, preferam varianta atat de usoara de a pleca afara, de parca acolo e numai lapte si miere. Putinii care vor sa ramana aici, sunt considerati nebuni sau prosti. Eu sunt blonda, nu Mircea? Si cum altfel?! Sa fim seriosi adica. Avem de-a face cu o natiune care a ridicat prostia, indolenta, promiscuitatea si lasitatea la rang de virtute nationala. Hai sa fim seriosi! Cine sa ne considere o natiune serioasa, daca nu suntem in stare sa ne "behave" nici macar de fata cu mai-marii nostrii parinti unionisti?
Suntem penibili si prosti. Dar asta numai pentru ca asa alegem. Eu aleg sa fiu eu, pentru ca romanca sunt deja. Si nu mi-e rusine sa recunosc asta pentru ca nu consider acele vicii ca fiind valorile mele.
Trage un fum tare in piept, ai grija sa nu cazi si mergi mai departe.